Ritualuri dacice de inmormantare care se pastreaza si astazi: Ritualuri dacice de inmormantare care se pastreaza si astazi loading... Săpânţa, cu cimitirul său vesel, deosebit de alte cimitire de la noi şi din lume, a intrat în conştiinţa călătorilor, specialiştilor, doritorilor de inedit, prin poveştile dăltuite în piatră ale celor plecaţi la cele sfinte. Lumea s-a arătat interesată să le afle, să le …
Vântu ZGUDUIE România, înainte de alegeri | A venit momentul, băi generație, să începi pregătirile pentru dărâmarea acestui sistem.
Vântu ZGUDUIE România, înainte de alegeri | A venit momentul, băi generație, să începi pregătirile pentru dărâmarea acestui sistem. Sorin Ovidiu Vântu a criticat din pușcărie, pe blog-ul său, mișcările și strategiile folosite de partidele politice înainte de alegeri. Omul de afaceri e dezamăgit de campaniile politicenilor. „După cum s-a văzut până acum în filmul acestor alegeri, nu avem de-a face cu niciun erou pozitiv, clasa politică românească nefiind capabilă să producă nimic în acest sens”, a scris Sorin Ovidiu Vântu, conform stiripesurse.ro „Domnul Dragnea, după ce a înșirat pe o planșă niște cifre pe care le dădea drept venituri certe, prezenta niște grafice care cuprindeau, asa cum v-am mai spus, scutiri de taxe, de impozite și proiecte fără nicio logică unitară, arătând, cu un aer superior și sastisit, că sursa financiară a întregii bazaconii se află pe planșa de lângă care tocmai venise înapoi la pupitru. Evident că printre toate parasc...
Commenti
Posta un commento